CUVÂNT LA NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL

MIERCURI 24 iunie 2009

Iubiți credincioși!
Multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o și ar prăznui-o Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămâsliri în pântece s-a minunat lumea. Acestea sunt: Sfânta și dreapta Ana, Sfânta Elisabeta, și Prea Sfânta Fecioară Maria.
Dreapta Ana a zămislit pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, Elisabeta pe Înaintemergătorul Domnului, Sfânta Fecioară a zămislit pe Hristos Mântuitorul lumii.
Astăzi, Sfânta noastră Biserică prăznuiește zămislirea în pântecele Elisabetei, a celui care este „cel mai mare om născut vreodată din femeie” după cum îl numește Însuși hristos. Prăznuim astăzi NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL, ÎNAINTEMERGĂTORUL DOMNULUI.
Multe stele apun înainte de ivirea soarelui, dar numai singur Luceafărul merge înaintea Soarelui.
Mulți prooroci au propovăduit despre venirea Mântuitorului, dar acesta ce s-a zămislit în pântecele Elisabetei, nu numai cu cuvântul a propovăduit, ci și cu degetul a arătat popoarelor „pe Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridică păcatele lumii”
Acest om era Ioan Botezătorul, profetul care stă punte de legătură între Legea Veche şi Legea Nouă, pregătitorul căii Aceluia spre care converg şi în care se împlinesc toate profeţiile din Legea Veche: a lui Iisus Hristos.
Sfantul Ioan era un copil nascut ca dar al rugaciunilor parintilor lui. Batranii Zaharia si Elisabeta, ajunsi la o varsta inaintata, se rugasera din tot sufletul sa dobandeasca un copil de la Dumnezeu; si Dumnezeu parca nu-i auzea, desi Zaharia era preot la Templul din Ierusalim. Ajunsi la aceasta varsta inaintata, cand nu mai aveau nici o nadejde sa nasca un copil, iata ca arhanghelul Gavriil ii aduce lui Zaharia, in Templu, vestea ca Elisabeta va naste un fiu. Batrana Elisabeta naste la vremea cuvenita, si pruncul Ioan incepe sa creasca, ca orice prunc, sub obladuirea parintilor lui, intr-un sat de munte, la 60 km de Ierusalim, o regiune plina de maslini si portocali.
Aici vine Maica Domnului, dupa Buna Vestire, si cand se intalnesc cele doua mame, Ioan (care inca nu se nascuse) salta de bucurie in pantecele batranei Elisabeta. Era ca un salut pe care pruncul Ioan il aducea Pruncului dumnezeiesc din pantecele Maicii Domnului. Acest moment de lucrare a Duhului Sfant este plin de gingasie si sfintenie. Maica Domnului ramane un timp la batrana Elisabeta si cum era tanara si foarte sprintena, implinea toate trebuintele gospodariei si cara apa de la un izvor de mai jos de casa lui Zaharia. Pana astazi acest izvor este numit “Izvorul Fecioarei” sau “Izvorul Maicii Domnului”. Dar cei doi batrani mor foarte curand dupa nasterea pruncului si Ioan, ramas orfan, este ingrijit un timp de o rudenie, iar pe la varsta de 10 ani pleaca in pustie, undeva la sud de Ierusalim, unde se intindea un povarnis cu pante repezi, un desert cu vai prapastioase…
Acolo, intr-o pestera, a stat Sfantul Ioan, mai bine de 20 de ani, in cea mai aspra asceza pe care noi ne-o putem inchipui. imbracat foarte sumar, intr-o haina saraca de par de camila, descult, umbla printre aceste pietre ascutite din pustiu, rugandu-se tot timpul si avand mintea numai la Dumnezeu. Manca miere salbatica si un fel de fructe acre care cresteau in pustie, precum si muguri de copaci. Bautura lui era apa de izvor, iar patul era pamantul gol. Ca acoperamant avea cerul si harul lui Dumnezeu. Aceste pustiuri aspre ale Palestinei erau pline de animale salbatice, pesteri in care foiau serpii veninosi si noaptea urlau sacalii si leii; care racnesc umplandu-te de spaima… Sfantul Ioan traia printre ei, sub arsita dogoritoare a zilei si in frigul taios al noptii. El a sfintit astfel salbaticia pustiului, prin rugaciunile lui de zi si de noapte, prin viata lui aspra. Fara indoiala, animalele nu l-au atacat pentru ca simteau Duhul lui Dumnezeu in el.
Iubiți credincioși!
Spre sufletul fiecăruia din noi este un drum pe care vine Hristos să bată, să ceară să I se deschidă, pentru a fi cu noi, pentru a ne uni cu El.
Pe fiecare din aceste drumuri vine şi Înaintemergătorul, Sfântul Ioan Botezătorul. Spre fiecare din noi el adresează cuvântul său plin de convingere şi hotărâre: “Vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui; pocăiţi-vă, smeriţi-vă viaţa, întoarceţi-vă la Dumnezeu şi faceţi voia Lui, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”.
“Cel ce are două haine, să dea şi celui ce nu are, iar cel ce are bucate, aşişderea să facă. Cel care este sus pus să se ferească de a face nedreptate şi să nu acuze pe nedrept pe nimeni”.
Părinţilor le spune: “Întoarceţi-vă inima spre copiii voştri” şi copiilor neascultători le strigă: “Îndreptaţi-vă spre lumină”.
Oamenilor care se duşmănesc, el le arată pe Hristos Iubitorul de oameni şi popoarelor ce se războiesc, le arată pe Hristos, Pacea lumii.
Fiecăruia după firea şi ocupaţia sa, Sfântul Ioan Botezătorul ne arată ce trebuie să facem. Nu cere nimănui să se pustnicească în modul trăirii sale, dar fiecăruia ne aduce aminte că avem o chemare de adevărat creştin, a cărui datorie este dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele care se pot arăta şi împlini prin fapte de milă, dragoste, dreptate şi pace.
La uşa Sfântului Altar, Sfântul Ioan arată credincioşilor noştri Sfânta Jertfă şi când preotul cheamă spre Potir zicând: “Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, Sfântul Ioan Botezătorul, arătând spre potir, zice: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
Spre acest glas dumnezeiesc, spre acest strălucit sfeşnic al luminii ne cheamă pe noi praznicul de astăzi al naşterii sale. Cu ce ne înfăţişăm noi azi ca să întâmpinăm pe cel care a propovăduit lumii apropierea Împărăţiei lui Dumnezeu? Cu nimic altceva decât cu hotărârea de a-i asculta îndemnul lui: “Faceţi fapte vrednice de pocăinţă”.
Iubiți credincioși!
Vremurile în care trăim sunt oarecum asemănătoare cu cele în care a trăit Înaintemergătorul Domnului. Trebuie doar să ne deschidem ochii sufletului și să ne înarmăm cu puterea recunoașterii și a asumării propriilor păcate. Cât de mult seamănă fapte și evenimente de atunci cu fapte și evenimente de acum.
Împăratul Irod era cel mai răutăcios dintre frații săi si s-a ridicat cu razboi asupra fratelui sau, Filip, luandu-i partea de avere si sotia, pe care o chema Irodiada. Daca a luat-o pe Irodiada, femeia fratelui sau, o tinea in loc de nevasta, iar pe sotia lui adevarata a izgonit-o.
Salomeea, fiica Irodiadei era tânără, frumoasă dar nerușinată. Atunci când mama ei a îndemnat-o să danseze în fața lui Irod și a invitaților, îmbrăcată în voaluri transparente, nu s-a rușinat ci mai mult în timpul dansului a început să își arunce din veșminte până ce a rămas aproape goală.
Aceste două episoade nu vă par rupte din cotidian? Câți nu stim sau nu am auzit de bărbați care iși lasă nevestele și copiii și iși caută fericirea în adulter! Sau mame care își indeamnă fiicele spre deșertăciunile plăcerilor trupești bine platite! Oare tinerele din zilele noastre nu se înveșmântează ca și oarecând Salomeea, în voaluri, dezvelindu-și cu ușurintă trupurile? Nerușinarea merge mult mai departe astăzi. Dând vina pe căldura verii, baieți, fete, bărbați, femei vin fară prea multe veșminte pe ei chiar la Biserică.
Vina nu este a lor sau a călduri și nici a modei vremii. VINA este a noastra a tuturor. Vina nu este a tinerei care vine la biserica cu buricul la vedere cu o idee de fustiță, ci vina este a celor care o văd și zic: eeee ce să-i faci, e tânără, lasă să se poarte! NU! Tinerețea nu se pune în valoare prin dezgolirea trupului ci prin agerimea minții. Energia tinereții trebuie valorificată prin practicarea virtuților nu a patimilor.
În drum spre casă gândiți-vă că avem tinerii pe care îi merităm, că ei se îmbracă, vorbesc, se poartă așa cum NOI le-am îngăduit.
Iubiți credincioși!
De aceea se cuvine, ca astăzi când prăznuim nașterea Sf. ioan Botezătorul să luăm hotarârea de a fi cel puțin ascultători ai îndemnului său: “Faceţi fapte vrednice de pocăinţă”.
Cu această hotărâre sfântă să venim, aşadar, să întâmpinăm naşterea Sfântului Ioan, cu această hotărâre şi cu inima arzând de pacea şi dragostea Împărăţiei lui Dumnezeu, să-i strigăm lui aşa: “Bucură-te, cel ce eşti darul lui Dumnezeu; bucură-te, steaua stelelor şi zorile răsăritului celui de sus; bucură-te, cel ce îndreptezi paşii noştri pe calea mântuirii; bucură-te, cel ce speli inima noastră cu botezul pocăinţei; bucură-te, împărtăşitorul darurilor Împărăţiei lui Dumnezeu; bucură-te, prea cinstite Înaintemergătorule al mântuirii noastre”. Amin.