Cuvânt la Duminica a 30-a după Rusalii
Ev. LUCA 18, 18 – 27
Ap. COLOSENI 3, 12 – 16

„Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”
Luca 18, 18

Iubiţi credincioşi!

Dumnezeu l-a creat pe om din iubire, pentru a fi în comuniune cu el, pentru a-l iubi şi pentru ca omul să-L iubească, numai că omul a ales să-I întoarcă spatele, refuzând iubirea, rupând legătura sa cu Dumnezeu. A fost nevoie ca Dumnezeu să se facă Om şi prin Jertfă să refacă legătura ruptă, dând totodată poruncă nouă: „să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit” adică, o iubire dusă până la jertfă.

Aţi ascultat astăzi discuţia dintre dregătorul bogat şi Mântuitorul Hristos: dregătorul întreabă: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” iar Hristos îi răspunde amintindu-i poruncile: să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta, porunci care de altfel erau păzite de dregător dar, Mântuitorul mai adaugă: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor” cu alte cuvinte îi spune fii bun, milostiv, darnic, nu ţine averile doar pentru tine. Tu, omule nu eşti decât un dregător, un gestionar al averilor pe care Eu ţi-le-am dat să le chiverniseşti. Împarte-le cu fraţii tăi. Apoi după ce faci aceasta „vino de urmează Mie.”

Iubiţi credincioşi!

Cine-i omul şi care-i rostul lui în lume?

Omul e rodul iubirii nemărginite a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, e cea mai aleasă floare sădită în lume, e coroana întregii creaţii, este chipul lui Dumnezeu. Omul este însă şi copilul neascultător care îşi supără mereu Părintele, dar care de fiecare dată este iertat şi iubit la fel de mult în continuare. Rostul omului, menirea lui este de a-L iubi şi asculta pe Dumnezeu, de a face voia Sa, de a-I urma. Însă noi oamenii, împovărându-ne cu grijile lumii acesteia am uitat de Dumnezeu, am uitat de Sfânta Sa Biserică, am uitat de cel de lângă noi, de fratele nostru. Grija noastră este să ne umplem burţile, să ne îmbuibăm, ne este teamă să nu murim de foame.

Asemenea bogatului, căruia i-a rodit ţarina şi se gândea cum să depoziteze toate grânele pentru a-i rămâne doar lui, sau asemenea dregătorului bogat despre care am citit astăzi în Sfânta Evanghelie, care nu se îndura să împartă averea sa săracilor, asemenea lor suntem şi noi. Ne preocupă aşa cum spuneam să ne umplem burţile cu tot felul de bunătăţi, fie ele de dulce ori de post, în timp ce fratele nostru nu are după ce bea apă. Şi pentru că trebuie să ne îmbuibăm trebuie să muncim mult, atât de mult încât nu mai avem timp de mers la Biserică. Mai avem de arat câteva brazde, de semănat măcar încă două rânduri, să fie acolo… am văzut unii creştini, arând Duminica. Cei cărora nu le ajung şase zile pentru arat şi ară şi Duminica sunt foarte, foarte calici. Şi ca să-şi dovedească calicia ară chiar şi drumul, trag brazde până în şosea. Să fie mai mult, tot mai mult, foarte mult. Dragii mei, Dumnezeu e atât de Bun, de Milostiv, de Îndurător şi nu lasă pe nimeni să moară de foame. Doar ura, mândria, calicia din noi ne ucide. Să ştiţi: cu cât doreşti şi te zbaţi să te îmbogăţeşti, cu atât vei rămâne mai sărac. Şi vei fi sărac nu numai material, dar şi sufleteşte, pentru că bogăţia sufletească se dobândeşte doar dăruind, iubind pe aproapele, te îmbogăţeşti sufleteşte mergând la biserică şi rugându-te, ascultând şi făcând voia lui Dumnezeu. Iar Hristos ne spune că doar căutând mai întâi Împărăţia cerurilor, se vor adăuga nouă si cele ce ne sunt necesare traiului. (Matei 6, 33). În Biserică găseşti Apa cea Vie, găseşti mângâiere, găseşti pe Hristos care se oferă nouă ca Hrană, Cinstitul şi Scump Trupul şi Sângele Său. Iar dacă noi suntem pe câmp în loc să fim în biserică, vom pierde Hrana cea Cerească.

Dumnezeu, în iubirea Sa a rânduit anumite perioade de post şi de rugăciune, tocmai pentru a ne întoarce puţin gândurile, simţurile spre El, spre suflet, spre aproapele.

Iubiţi credincioşi!

Iată a trecut şi cea de a doua săptămână de post în cinstea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi doresc să vă spun câteva cuvinte.

Postul este renunţare la toate plăcerile pentru Dumnezeu.

Cum să postim? Grea întrebare, grea încercare. Pentru că de mâncare şi băutură te poţi lăsa. Dar ce te faci cu patimile. Cel mai greu post e postul în care renunţi cu adevărat la patimile tale, şi mai ales la mândria ta şi te dăruieşti lui Hristos.

Am să vă citesc câteva versete din Carte proorocului Isaia, unde se vorbeşte despre post, despre cum vrea Dumnezeu să fie postul nostru:

„Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Nu ştiţi voi postul care Îmi place Mie? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-Mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” (Isaia 58, 4, 6 – 10)

Toţi ţinem, spunem că ţinem sau ne facem că ţinem post. Postul ţinut cu adevărat, trebuie să ne schimbe, să nu mai fim răi, duşmănoşi, mândri, calici ci buni, iubitori, smeriţi, darnici. Postul este un mod de viaţă, bine plăcut lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi!

Aţi auzit prin gura Sfântului prooroc Isaia cum vrea Domnul Dumnezeu să postim.

Revenind la întrebarea dregătorului din Evanghelia de astăzi: „ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Reţineţi: Păziţi poruncile. Ţineţi post. Rugaţi-vă. Urmaţi lui Hristos în iubire, până la jertfă. Şi ca o întărire a celor spuse până acum, ascultaţi ce frumos, ce profund ne sfătuieşte Sfântul Apostol Pavel: „Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi –prin Botez– ca să fiţi un singur trup –al Bisericii– , să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu tatăl”. (Coloseni 3, 12 - 16) Amin!

Iubiţi credincioşi!

Mergeţi spre casele voastre şi păstraţi în cuget şi în inimă întrebarea: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” gândiţi-vă la întrebare şi fiţi mai buni, mai iubitori faţa de semeni, mergeţi la Biserică şi ascultaţi sfaturile preoţilor duhovnici, postiţi şi vă rugaţi şi veţi moşteni viaţa de veci.

AMIN!